România - ținuțul castelelor și al conacelor

România este o țară cu istoric vast, care astăzi are amprente din trecut. Amprente lasate de daci, de romani sau mai recent de maghiari, sași, secui, polonezi, tătari, uneori francezi, si mai ales de noi, de români.

Aceste amprente se regăsesc în multe aspecte. Toponimie (atât denumiri de localități și locuri), tradiții, accente dar pot fi observate și în mod fizic. Clădiri cu o anumită arhitectură, sate întregi planificate după niște idei. Unele au fost modificate. Însă alte mari nume care au fost cândva prezente pe teritoriul României de azi, au lăsat în urma lor adevărate monumente. Case mari, conace și chiar castele.

Nu am să spun că le-am vizitat pe toate. Poate nici nu voi apuca. Nu am cum să fac istoria acestor castele într-un articol pe un blog anonim cum e acesta. Dar pot să relev niște lucruri pe care le-am aflat și eu în urma documentării și realizării acestei hărți.

Printre ele ar fi câteva lucruri de luat în calcul. Există două castele Brukenthal, de exemplu... eu unul nu știam. În același timp aflăm că multe castele aparțin aceleiași familii, lucru care denotă prezența unor adevărate dinastii în Transilvania. Familii cu mai multe domenii cum ar fi Teleki, Banffy, Kemeny, Bethlen, Wesseleny sau Cantacuzino. Adevărate monumente arhitecturale ce se leagă de numele Stirbey, Sturdza, Lambrino, Marghiloman. Ori e greu să faci istoria clădirilor și cu atât mai mult a familiilor în cauză.

O altă idee interesantă, este că se remarcă o Muntenie și o Moldovă a conacelor și o Transilvanie a castelelor. "Prințipiuri" istorice și arhitecturale, domnule. Altă discuție.

Despre starea lor actuală... unele arată bine și atrag mii de turiști. Altele arată deplorabil. Unele adăpostesc insituții publice, școli, primării... altele sunt cămine culturale. Unele arată bine dar sunt închise și nu sunt exploatate turistic. Despre proprietari, moștenitori, retrocedări... din nou, altă discuție.

Harta asta a fost o curiozitate, mi-a plăcut ideea. Știu că sunt oameni împătimiți de acest subiect, cu vaste cunoștințe care sigur pot să spună povestea asta mai bine decât mine. Eu... doar am încercat să o ilustrez.

Voie bună!
geogr. Adelin Lazăr

Comments

Parcelarea Filipescu - facuta cu cap

Astăzi una din cele mai selecte zone ale oraşului, zona dintre Piaţa Victoriei, Piaţa Dorobanţi şi Piaţa Charles de Gaulle, nu exista, aşa cum o ştim noi, până la 1912. Unde astăzi se bifurcă Şoseaua Kiseleff şi Bulevadrul Aviatorilor, Şos. Jianu pe atunci, sau la capul Podului Mogoşoaiei avea să apară una din cele mai coerente parcelări din Bucureşti. Zona a fost intens studiată, trasată şi planificată în ad doua jumătate a secolului XIX de către personaje precum maiorul Pappasoglu sau F riedrich Jung (ofiţer austriac). Toate aceste procese derulate de cei doi aveau să servească drept "studii de fezabilitate" pentru ce urma să vină mai târziu. Trama stradală nu era atât de densă, fiind trasate doar câteva alei, Blank A şi B dar şi strada Paris, care urma să fie prelungită ulterior spre strada Paris. Parcelarea propriu zisă avea să aibe loc în anul 1912 când Alexandru Filipescu nepotul unui boier cu acelaşi nume dar deosebit de porecla "Vulpe" avea să decida ca

Teledetecţie - nuanţe tomnatice

Se poate să ştiţi deja, dar vă mai spun. Am o pasiune pentru zona Zărneşti, pentru care o sa fac un post curând cu toate hărţile pe care le-am realizat cu UAT Zărneşti. Revenind la subiectul nostru... mai apar pe net imagini satelitare, majoritatea dintre ele foarte frumoase, unele de-a dreptul splendi de. Mă uitam şi eu într-o zi pe o imagine satelitară care avea în centru Masivul Piatra Craiului. Am început să schimb combinaţiile de benzi spectrale... fără motiv, nu urmăream ceva anume, doar observam schimbari, ce sare şi nu sare în ochi în funcţie de combinaţia spectrală aleasă. Depinzând de zonă, momentul zilei, anotimp, anumite culori şi nuanţe se pot schimba... Evident că apa va avea mereu aceleaşi nuanţe, cum şi conferele vor rămâne mereu verzi, însă terenurile agricole în funcţie de culturi sau de perioada anului, pădurile de foioase de asemenea, îşi vor schimba caracteristicile. Aceste variabile trebuiesc ţinute minte în funcţie de analiza care urmează să fie făcută. Cred to

Padurile României. Lemnul expoatat si suprafata fondului forestier.

Institutul Naţional de Statistică are mai multe date cu privire la fondul forestier. Cu puţin timp în urmă am decis să arunc o privire pe aceste seturi de date, în urma a tot ceea ce am auzit, văzut, citit de-a lungul anilor. Am început să mă uit pe toţi indicii de acolo, dar dintre aceştia, doar 2 mi-au atras atenţia în mod special. Suprafaţa fondului forestier şi volumul lemnlui recoltat. Am ales o distanţare temporală de 18 de ani, pentru că eram sigur că dacă merg până în 1990 cu datele o să găsesc discrepanţe colosale. Astfel, anii aleşi sunt 2000, respectiv, 2018. Am încercat pe cât posbil să păstrez aceleaşi praguri. După cum vedeţi, în ambele situaţii judeţele cu cele mai multe mii de hectare împădurite sunt Suceava şi Caraş-Severin. Totuşi aparent judeţul Bistriţa-Năsăud, are o suprfaţă împădurită mai mare in 2018, decât cu 18 ani în urmă, în timp ce Prahova a pierdut un loc în ierarhie, din pricina defrisărilor din zona montană a judeţului, mai precis în extremitatea nordică

The Geographic Eye

Search This Blog